Probabil că aceste cuvinte nu-i sunt străine niciunei domnișoare cochete, mai ales că ele s-au aflat tot mai des pe buzele experților in materie de beauty. De când am descoperit beauty blenderul (sau mai bine zis, replica lui) nu mai folosesc pensule și mai ales degetele pentru a aplica anticearcănul sau fondul de ten. Acest burețel face minuni, mai ales dacă ești genul de persoană care vrea să nu depună mult efort și mai ales timp pentru a obține un look flawless.
Sinceră să fiu, nu-mi amintesc acum cât timp l-am descoperit, însă un lucru știu sigur; de atunci mi-am "împânzit" familia si prietenele de acești bureței. În principiu pentru că sunt foarte mulțumită de ei, dar și pentru faptul că eu îi comandam de pe Ebay și nu prea multe persoane se încumetă să comande chestii din străinătate.
Menționez că eu am folosit/dăruit/ doar replici după beauty blender deoarece niciodată nu m-a lâsat inima să dau 80 ron (cel puțin atât costa ultima dată când am verificat) pe un burețel și chiar cred că aceștia ieftini fac treabă destul de bună.
Știu că până acum acești bureței au fost un pic mai greu de procurat, însă am o veste bună: se pare că Oriflame a decis să adopte acest trend și au creat o versiune a acestui renumit beauty blender, pe mov. Îl găsiți în catalogul nr.4 -2015.
E adevărat că prețul lui este un pic mai mare decât al replicilor de pe Ebay, însă având în vedere că nu aștepți o lună de zile pentru a-l folosi, consider că este o "afacere" bună.

Ce părere aveți? Credeți că acest burețel de la Oriflame se va ridica la nivelul
setat de celelalte replici ale Beauty blenderului?